Nu m-aș întoarce într-un spital de stat în acest moment, o spune la RFI neurochirgul Dorin Bică, medicul care în urmă cu 5 ani revenea în țară special pentru a înființa o secție de neurochirugie la cel mai înalt nivel – capabilă să realizeze intervenţii pe creier în manieră minim invazivă.

După doi ani, medicul s-a văzut nevoit sa demisioneze – secția pe care o înființase împreuna cu un alt coleg, Ionut Gobej, ajunsese să refuze pacienți pe bandă rulantă din cauza lipsurilor: de personal, de medicamente si consumabile si din cauza restrictiilor impuse programului operator.

După cinci ani, Dorin Bică spune că nu regretă plecarea de la Spitalul Colentina, important e că secția funcționează în continuare.

Ce sfat ar da însă unui tânăr medic specializat în străinătate? Să revină în țară sau să își caute locul în altă parte? Andreea Orosz a discutat cu neurochirugul Dorin Bică în cadrul seriei de interviuri care marhează 30 de ani de activitate RFI în România.

 Autor: Andreea Orosz

Reporter: Dacă ar fi să tragem linie, cum au fost ultimii cinci ani? Ultima oară când am discutat a fost acum cinci ani, când veneați încărcat cu planuri, foarte optimist că puteți să faceți treabă foarte bună în România într-un spital de stat.

Dorin Bică: O parte din planurile pe care le aveam au fost realizate. O parte dintre ele sunt în curs de realizare. Dacă mi-aduc aminte bine, atunci când am fost la dumneavoastră eram la spitalul Colentina, unde era în construcție o secție de neurochirurgie pe care abia o deschisesem. În momentul acesta secția respectivă funcționează. Are cinci neurochirurgi. Alții, nu eu sau colegul meu care am fondat-o, dar este o secție foarte bună. E un proiect în care nu mai sunt, dar care încet încet a ajuns la maturitate.

Reporter: Care nu a murit…

D.B: Sunt colegii mei. Toți sunt antrenați în străinătate. Ne mândrim cu secția aceasta. Sunt și colegii și prietenii noștri.

Rep: Ați fost dezamăgit de cum s-au derulat lucrurile? Știu că v-ați dorit să faceți parte din acea secție.

D.B: Da, dar nu s-a putut. Am plecat și gata. Nu e nicio tragedie. Apoi am început un alt proiect în care ne-am dorit să facem medicină așa cum am învățat noi. Este un proiect într-un spital privat, de data aceasta, unde am reușit să obținem finanțarea de care aveam nevoie. Este un proiect pe care îl derulăm de când am plecat. Lucrurile merg pe drumul cel bun. Putem să operăm pacienți complicați, mai ales tumoral, cu probleme dificile. Este bine. S-ar putea și mai bine? Răspunsul este că întotdeauna se poate și mai bine. Dar asta e. Mai avem timp până să facem un proiect în care absolut toate lucrurile să meargă perfect.

Rep: V-ați întoarce într-un spital de stat?

D.B: Nu, nu e momentul acum. Bineînțeles, niciodată să nu spui niciodată, dar nu m-aș întoarce într-un spital de stat în momentul acesta. Cred că în privat pot să dețin lucrurile sub control mult mai bine. Este controlul meu. Pe când la stat cred că depinde foarte mult și de alți factori și nu cred că e momentul să se întâmple asta. Pur și simplu nu cred că e cazul să merg în altă parte decât unde sunt acum. Sunt bine unde sunt. Avem un proiect în derulare. Sunt ok.

Rep: Pentru un tânăr care a avut parcursul dumneavoastră, s-a specializat în străinătate, ce l-ați sfătui?

D.B: dar unde e tânărul respectiv? E în străinătate acum?

Rep: Stă pe gânduri acum dacă să se întoarcă sau să rămână în străinătate.

D.B: Eu mi-aș dori foarte tare ca cei care se specializează în străinătate să se întoarcă în țară. Este singura posibilitate ca sistemul în care funcționăm să fie mai bun și cu o altă perspectivă. I-aș consilia, nu i-aș sfătui. Le-aș spune care este părerea mea. I-aș consilia că se poate face treabă și în România, că trebuie să se aștepte că lucrurile nu vor fi toate roz, că au ceva de muncă. Dar că uneori munca asta pe care o afc aduce și niște beneficii sufletești pe care nu cred că  poți să le ai într-o altă țară decât țara ta.