“Când am plecat din România în spitale se murea de frig, lipseau medicamentele. Era borcanul cu un termometru și restul era gol. Asta era situația anilor 1980 în România” spune unul dintre cei mai renumiți medici cardiologi de la Paris, românul Șeban Mihăileanu. Președinte al Asociației Medicilor Români în Franța, Șerban Mihăileanu menține relația cu țara deși a plecat de aici de 35 de ani. 

Vasile Damian: Ați emigrat în Franța înainte de 1989. V-ați făcut un renume mare aici la Paris. Consultați pacienți nu doar din Franța. Mulți în trecere pe la Paris vin special pe la dumneavoastră, vin pe la cabinetul dumneavoastră să îi consultați. La rândul dumneavoastră, mergeți destul de des în România la congrese. Cum vi se pare că a evoluat? Care e privirea dumneavoastră asupra sistemului medical din România din ultimii 30 de ani?

Șerban Mihăileanu: Când am plecat din România în spitale se murea de frig, lipseau medicamentele. Era borcanul cu un termometru și restul era gol. Asta era situația anilor 1980 în România. Față de situația din anii 1980 acum în România este un mare lux de posibilități medicale. Asta nu înseamnă că totul este mulțumitor. Dar comparația este gigantică. Natural că noi ca medici trăim întotdeauna în prezent și vedem ce ne lipsește în momentul de față față de idealul bunului tratament. Repet. Comparația față de anii 1980 este un pas enorm. Dar, bineînțeles, dacă ne referim la situațiile cotidiene, există lipsuri. 

Vasile Damian : În 30 de ani România a avut 30 de miniștrii diferiți ai sănătății, cam unul pe an. Fiecare dintre ei a vrut să reformeze sistemul. Practic niciunul nu a reușit. Azi am avut drama de la Piatra Neamț, ieri drama din Colectiv. Fiecare dintre ele a scos la iveală neajunsurile sistemului sanitar. Ce e totuși de făcut?

Ș.M: Ca în orice situație de țară săracă, pentru că România nu este o țară bogată, dorințele noastre ca medici și speranțele pacienților se raportează la rezultatele și bugetul sanitar al țărilor bogate. Sunt mai multe lucruri de spus. În primul rând, intervenția Ministerului sănătății ar trebui să fie mai activă în termeni de îndrumare logistică, obligații simple în zonele României cu mai multe limitări medicale decât anumite orașe mari în care spitalele sunt mai dotate. Pe de altă parte, România este supusă unei enorme presiuni dată de recomandările medicale europene. Recomandările sunt făcute de țări bogate. Adesea recomandă tratamente foarte costisitoare. Nu vreau să spun că aceste tratamente nu își au rostul. Dar, în același timp, aceste recomandări nu țin cont de situația financiară a unei țări. Repet. România nu este o țară bogată și nu poate pretinde să aibă același buget medical pe cap de locuitor ca țările bogate. Lipsa care mi se pare evidentă este că nu există programe în momentul de față de tratare a bolilor cronice, cu medicamente ieftine, generice, care să permită un tratament continuu și nu un tratament intermitent, lăsat deoparte câteva săptămâni sau o lună din lipsă de posibilități financiare. India a dat un exemplu foarte interesant în ceea ce privește tratamentele de hipertensiune și diabet, boli care sfâșia populația românească, în care există medicamente propuse în așa numitele poli pill, comprimate care conțin mai multe substanțe deodată, care pot fi administrate populațiilor fără resurse financiare pe un preț foarte mic. De ce nu avem curajul să folosim medicamente la îndemâna noastră, care să fie în același timp eficace, chiar dacă nu sunt substanțele cele mai noi, care implicit vor fi cele mai scumpe?

Vasile Damian: Cunoașteți bine sistemul medical francez. Ați lucrat și în cabinet și în spitale publice sau private. Din ce s-ar putea inspira românii? Ce ar putea copia românii de la francezi? Nici aici sistemul nu este perfect. 

Ș.M: Nu există sisteme perfecte. Ce este puțin vizibil la prima vedere, dar fundamentează practica spitalelor, este principiul staff-ului, principiul lucrului colectiv, democratic, în care pacienții cu probleme, dosarele dificile, dar nu numai, sunt discutate în grupul medicilor care formează o secție clinică și în care se iau hotărârile în mod colegial. Ăsta este unul din lucrurile care creează pe de o parte, o alegere profesională cumpătată și în același timp permite discuțiile contradictorii, care sunt necesare, chiar obligatorii, în diagnosticul medical și în hotărârea finală terapeutică. Lucrul ăsta există în Franța. Este foarte dezvoltat. Reprezintă și buna alegere și pacea socială în servicii. Această democrație profesională permite ideilor noi sau ideilor contradictorii fără conflicte să își găsească locul. Medicina, diagnosticul și tratamentul sunt întotdeauna supuse unei situații contradictorii. Mai bine să ne contrazicem noi între medici, decât să fim contraziși de trista realitate. 

Vasile Damian: România este una dintre țările codașe din Europa în materie de medici pe cap de locuitor. Sute de localități nu mai au niciun doctor. Jumătate din medicii români și-au părăsit țara între 2009 și 2015. Mii dintre ei s-au stabilit aici în Franța, uneori chiar în provincia franceză, unde o duc mai bine decât în România. Cum se poate opri acest exod, această hemoragie? Ajunge să se mărească salariile, așa cum s-a făcut în ultima vreme? Sau e nevoie și de altceva în plus? 

Ș.M: Cred că mărirea salariilor a fost o bună justiție adresată tinerilor medici care erau de multe ori în imposibilitatea întreținerii unei familii. Lucrul ăsta este întotdeauna bine-venit. Cred că corporația medicală românească a fost ajutată prin această hotărâre. Bineînțeles că nu este singura cauză. Cred că există o contradicție pe de o parte între nivelul de învățământ universitar, care este foarte bun, cerințele și exigența examenelor, a concursurilor, care sunt realmente la un nivel foarte bun și brusca realitate a practicii medicale, care nu reușește să atingă nivelul la care tânărul absolvent se aștepta să poată lucra. Este și o situație de contradicție între ce dorește un absolvent al facultății de medicină și ce găsește ca activitate cotidiană. Poate că și situațiile relaționale contează, motiv pentru care această enormă fugă de medici din România a fost o enormă plagă pentru mulți ani. Personal sunt optimist și cred că fluxul se va diminua din motive financiare, bineînțeles și din faptul că mulți dintre cei plecați observă că nimic nu este perfect în lume, că și în țările bogate sunt multe neajunsuri, că nu este totul atât de perfect așa cum ne putem închipui în momentul în care le privim de departe fără să le fi trăit. Treptat deșertul medical din România cred că se va repopula de către corpul medical. Este singurul lucru pe care putem să îl sperăm. Altfel, am redus deșertele medicale din țările bogate agravând situația în România. Dar personal, sunt relativ optimist pentru următorii ani.